Un bărbat din Bacău şi-a ucis fratele abia ieşit din puşcărie, după ce acesta a omorât-o pe mama lor

Un bărbat din Bacău şi-a ucis fratele care ieşise recent din puşcărie. Bărbatul ucis fusese închis 17 ani, după ce şi-a omorât mama. 

Bărbatul în vârstă de 47 de ani s-a întâlnit cu fratele său, după ce acesta din urmă a fost eliberat după ce a stat 17 ani în închisoare pentru că şi-a omorât mama. 

La un moment dat, între cei doi fraţi a izbucnit un conflict în urma căruia bărbatul de 47 de ani i-a aplicat fratelui său lovituri repetate cu pumnii, picioarele şi cu o cârjă de lemn. 

La scurt timp, victima a murit în urma traumatismelor suferite. 

Atât în fața polițiștilor, dar și a instanței, agresorul a negat comiterea crimei, susținând că era plecat de acasă în acea zi ca să taie lemne la un vecin. 

De asemenea, anchetatorii au găsit pe hainele acestuia mai multe pete de sânge care aparțin fratelui său. 

„Declarațiile inculpatului sunt apreciate de instanţă ca fiind nesincere având în vedere faptul că, fie contrazic aspecte evidente, cum ar fi împrejurarea că pe hainele sale nu exista sânge, potrivit declarației date în fața instanței la data de 14.07.2022, contrar celor constatate prin raportul de expertiză genetică judiciară efectuat în cauză. Nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, cum ar fi împrejurarea că, în momentul în care s-a întors acasă, acesta l-ar fi găsit pe fratele său jos, pe podea, contrar celor declarate de martorul …, dar şi celor consemnate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului”, a concluzionat instanța de judecată, potrivit adevărul.ro. 

Astfel, bărbatul care şi-a omorât fratele a fost condamnat la 15 ani de închisoare, însă decizia instanței nu este definitivă. 

De unde a pornit totul 

Bărbatul ucis de frate și-a ucis mama și a fost condamnat la 17 ani ani de închisoare pentru omor în anul 2000. 

Agresorul nu s-a împăcat deloc cu ceea ce făcuse fratele său, ameninţându-l de mai multe ori cu moartea de când a fost eliberat. 

După ce consumau alcool, între cei doi izbucneau mereu altercații, care se încheiau cu acte de violență asupra bărbatului care își omorâse mama. Cei doi locuiau în aceeași casă. 

Agresorul profita și de faptul că acesta avea probleme locomotorii și se deplasa cu ajutorul unor cârje din lemn. 

Pe 19.12.2021, după 23 de ani de premeditare, bărbatul și-a pus planul în aplicare. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI