Norvegia: Armata rusă a suferit 180.000 de morţi şi răniţi, iar Ucraina a pierdut 100.000 militari. 30.000 de civili, ucişi în război

Şeful armatei norvegiene estimează la aproape un an de când Rusia a declanşat războiul din Ucraina că Moscova a suferit 180.000 de morţi şi răniţi iar Kievul peste 100.000 de morţi şi răniţi, fiind de asemenea ucişi circa 30.000 de civili. 

Rusia a suferit până acum 180.000 de morți şi răniți, în timp ce ucrainenii au 100.000 de victime militare și 30.000 de civili morți, potrivit estimărilor publicate duminică de șeful armatei norvegiene, relatează France 24.  

„Pierderile rușilor încep să se apropie de aproximativ 180.000 de soldați morți şi răniți”, a declarat ministrul norvegian al Apărării, Eirik Kristoffersen, într-un interviu pentru TV2, fără a preciza cum au fost calculate datele. 

Norvegia, vecină cu Rusia, este membră NATO de la înființarea alianţei în 1949. „Pierderile ucrainene sunt probabil de peste 100.000 de morți şi răniți. În plus, Ucraina are aproximativ 30.000 de civili care au murit în acest război teribil”, a spus generalul norvegian. 

Moscova și Kievul nu furnizează un bilanţ de încredere pentru pierderile lor.  

În noiembrie 2022, șeful Statului Major al armatei americane Mark Milley a declarat că armata rusă a suferit peste 100.000 de morți şi răniți, în timp ce tabăra ucraineană are „probabil” un bilanț similar. Aceste date nu pot fi verificate independent. 

În ciuda pierderilor grele, „Rusia este capabilă să continue (acest război) pentru o perioadă destul de lungă”, e de părere Kristoffersen, invocând capacitățile de mobilizare șide  producție de arme ale Moscovei. 

„Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este dacă Ucraina va fi capabilă să țină forțele aeriene ruse în afara războiului”, a spus el, adăugând că au reușit asta până acum „mulțumită apărării antiaeriene”. 

Cea mai mare parte a loviturilor rusești din ultimele luni au fost efectuate de rachete cu rază lungă de acțiune. 

Generalul norvegian a cerut și furnizarea rapidă de tancuri grele, care până acum a fost blocată în principal de Germania. „Dacă vor intra în ofensivă în timpul iernii, ei (ucrainenii) au nevoie de ele rapid”, a adăugat Kristoffersen. 

În ciuda apelurilor urgente din partea Ucrainei și a mai multor țări europene, Berlinul a refuzat vineri să trimită tancuri Leopard la Kiev. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI