Nicolae Bădălău își va petrece sărbătorile de iarnă după gratii. Politicianul rămâne în arest preventiv

Niculae Bădălău rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins joi contestaţia la decizia primei instanţe.

 

Pe 28 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului senator PSD pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Bădălău a făcut contestaţie, însă cererea lui a fost respinsă joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, Instanţa supremă a admis contestaţia DNA şi a dispus arest preventiv faţă de o complice a lui Bădălău, Elena Matache, care anterior fusese plasată în arest la domiciliu.

Decizia Instanţei supreme este definitivă.

Potrivit DNA, pe 9 august şi 19 noiembrie, Niculae Bădălău, în calitate de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit din cadrul acestei instituţii, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrate de o rudă a sa, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii, pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse de localitatea respectivă.

Primarul căruia Niculae Bădălău i-ar fi oferit mită este Dan Păsat, fost deputat PNL, care a fost condamnat în 2013 la trei ani de închisoare pentru şantaj.

Dan Păsat are calitatea de martor-denunţător în dosar. El este cel care l-a denunţat pe Bădălău la DNA.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI