Un şofer de 19 ani care făcea „drifturi” a lovit cu maşina un alt tânăr şi a părăsit locul accidentului

Un şofer în vârstă de 19 ani din localitatea argeşeană Rociu, suspectat că în timp ce făcea derapaje controlate a lovit cu autoturismul un alt adolescent şi apoi a părăsit locul accidentului, este cercetat penal de poliţişti.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, luni, că incidentul a avut loc în cursul nopţii precedente, în comuna Suseni. Cercetările în acest caz au început după ce victima s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti cu o rană la un picior, afirmând că a fost victima unui accident rutier.

„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Formaţiunii Rutiere Costeşti s-a stabilit faptul că, în aceeaşi noapte (…), într-o parcare de pe raza localităţii Suseni, un tânăr de 19 ani, din Rociu, pe fondul conducerii agresive a autoturismului (efectua drifturi), a accidentat, grav, un tânăr de 18 ani, din Rociu, care se afla în parcare, călcându-l cu roata autoturismului pe gamba piciorului drept. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviinţarea poliţiştilor, fiind identificat ulterior”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Şoferul de 19 ani este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI