Indonezia vrea să pedepsească cu închisoarea relațiile sexuale în afara căsătoriei

Parlamentul Indoneziei ar putea adopta luna aceasta un nou cod penal care va sancționa relațiile sexuale în afara căsătoriei cu o pedeapsă de până la un an în închisoare, potrivit oficialilor.

Tototadată, revizuirea legislativă va interzice insultarea președintelui sau a instituțiilor statului și exprimarea oricăror opinii contrare ideologiei statale a Indoneziei. Conviețuirea înainte de căsătorie este, de asemenea, interzisă, relatează Reuters.

Noul cod penal este de așteptat să fie adoptat pe 15 decembrie,potrivit ministrului adjunct al justiției din Indonezia, Edward Omar Sharif Hiariej.

„Suntem mândri că avem un cod penal care este în conformitate cu valorile indoneziene”, a declarat Omar Sharif Hiariej.

Bambang Wuryanto, un parlamentar implicat în proiect, a spus că noul cod ar putea fi adoptat încă de săptămâna viitoare.

Codul, dacă va fi adoptat, s-ar aplica cetățenilor indonezieni, cât și străinilor, iar acest lucru a stârnit îngrijorarea cu privire la daunele pe care le-ar putea avea regulile asupra imaginii Indoneziei ca destinație de vacanță și investiții.

Proiectul are sprijinul unor grupuri islamice dintr-o țară în care conservatorismul este în creștere, deși oponenții susțin că inversează reformele liberale adoptate după căderea, în 1998, a liderului autoritar Suharto.

Un proiect asemănător urma să fie adoptat în 2019, dar a stârnit proteste la nivel național. Zeci de mii de oameni au manifestat la acea vreme împotriva unui set de legi, în special a celor luate în considerare pentru reglementarea moralitatății și libertatea de exprimare, despre care au spus că ar reduce libertățile civile.

Criticii spun că de atunci s-au făcut modificări minime asupra codului.
Guvernul a organizat în ultimele luni consultări publice în toată țara pentru a oferi informații despre modificări.

Unele dintre ele includ o prevedere care ar putea permite comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață, după 10 ani de bună purtare.

De asemenea, avortulul ar urma să fie incriminat, cu excepția victimelor violului.

În același timp, închisoarea pentru „magie neagră”, rămâne în cod.

Potrivit ultimului proiect din 24 noiembrie, relațiile sexuale în afara căsătoriei sunt pedepsite cu maxim un an de închisoare.

Indonezia, cea mai populată națiune cu cetățeni musulmani, are sute de reglementări la nivel local care discriminează femeile, minoritățile religioase și persoanele LGBT.

Modificările aduse codului ar reprezenta „un mare regres pentru democrația indoneziană”, a spus Andreas Harsono de la Human Rights Watch.

Ministrul adjunct al justiției a respins criticile, spunând că noul cod nu va amenința libertățile democratice.

O versiune revizuită a codului penal a fost discutată de când Indonezia și-a declarat independența față de olandezi în 1945.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI