Zona Capitalei, aproape de STARE DE URGENȚĂ din cauza deșeurilor – Activist de mediu, amenințat de MAFIA gunoaielor

Zona Capitalei, București și județul Ilfov, ar fi aproape de declararea stării de urgență din cauza deșeurilor, potrivit informațiilor Realitatea PLUS. Deși a recunoscut problema deșeurilor după ce a primit sute de sesizări referitoare la mirosul de gunoi din Popești Leordeni, președintele Consiliului Județean Ilfov – Humbert Thuma spune că legea nu-i permite să bage bani publici în ceva ce nu se află în gestiunea instituției pe care o conduce.

„Am trimis solicitare și la Consiliul Județean Ilfov, la Humbert Thuma. Nu mi-a răspuns. Nu pentru că locuiesc în llfov, dar mă interesează cum trăiesc locuitorii. Peședintele Consiliului Județean Ilfov a confirmat în urmă cu câteva săptămâni tot ceea ce spunem noi acum”, a spus Anca Alexandrescu, avându-l într-o intervenție la Culisele Statului Paralel pe Valentin Basarabeanu, inginer de mediu.

Acesta a spus că a primit amenințări. „M-au sunat să mă amenințe, cu număr necunoacut. Dacă mai vorbești prea mult s-ar putea să nu mai vorbești deloc. Vreau să anunț că în fața primăriei, la Cișmigiu, este un protest non-stop prin care strângem semnături împotriva lui Nicușor Dan pentru demitere. Primarul general nu poate face dovada unde a dus peste 1,5 milioane de tone de deșeuri.

Nu vor să dea cu subsemnatul la DNA, de-aia nu vor să spună. (…) Glina trebuia acoperită din 2018. Nu e doar cum a spus Thuma, procedura e mult mai complexă. Trebuie investiție de milioane doar să o închidă. Ei nu vor să se implice că vor să se ajungă la stare de urgență să semneze cu cine vor ei. Asta este metoda de a forța legea”, a explicat activistul de mediu, la Realitatea PLUS, care în timp ce vorbea în cadrul emisiunii a primit alte apeluri cu număr ascuns. 

Anca Alexandrescu: „Se va ajunge la declararea stării de urgență la 30 decembrie, din informațiile pe care le am. Cum justifici starea de urgență când tu știai de 2 ani de această situație? Înțeleg că nu s-au pus de acord cei de la ADI, că fiecare preferă altă firmă, pentru că din gunoi se câștigă bani foarte mulți”.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI