Elon Musk a desfiinţat consiliul de administraţie al Twitter

Elon Musk a dizolvat consiliul de administraţie al Twitter joi, după ce a preluat controlul asupra companiei, iar miliardarul a devenit ”unicul director al Twitter”, potrivit unui document depus luni la autorităţile de reglementare, relatează CNN.

Dosarul companiei precizează că toţi membrii anteriori ai consiliului de administraţie al Twitter, inclusiv directorul executiv recent demis Parag Agrawal şi preşedintele Bret Taylor, nu mai sunt directori ”în conformitate cu termenii acordului de fuziune”.

Musk, conform dosarului, a devenit ”unicul director al Twitter”. Decizia, deşi nu este surprinzătoare, evidenţiază modul în care cel mai bogat om din lume şi-a consolidat rapid controlul asupra uneia dintre cele mai influente platforme de socializare, având puţine verificări, sau chiar deloc, în ceea ce priveşte puterea sa asupra companiei, comentează CNN.

Aproape imediat după ce Musk şi-a încheiat contractul de 44 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea Twitter, joi, miliardarul a concediat cel puţin patru dintre directorii săi de top, inclusiv Agrawal.

Noul proprietar Twitter intenţionează să regândească politicile companiei de moderare a conţinutului şi interdicţiile permanente pentru utilizatorii care au încălcat anterior politicile platformei, inclusiv cele care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, deşi a declarat în weekend că nu au fost luate încă decizii majore.

De asemenea, se preconizează că Musk plănuieşte un val de concedieri în cadrul companiei.

Musk are o reputaţie de antreprenor inovator, însă este cunoscut şi pentru comportamentul imprevizibil şi controversat. În acest weekend, Musk a fost criticat pentru că a postat pe Twitter un link către o teorie a conspiraţiei referitoare la atacul violent care l-a vizat pe Paul Pelosi, soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite, Nancy Pelosi.

Musk a şters ulterior tweet-ul.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI