Joe Biden nu crede că Vladimir Putin ar risca să folosească o armă nucleară

Preşedintele american Joe Biden a declarat, marţi, la CNN, că nu crede că omologul său rus Vladimir Putin ar risca să folosească o armă nucleară.

După ce a avertizat săptămâna trecută că riscul unui „Armageddon” nuclear a atins cel mai înalt nivel de la Criza rachetelor din Cuba, Joi Biden a declarat, marţi, la CNN, că nu crede că preşedintele Vladimir Putin ar face în cele din urmă acest pas. 

„Nu cred că o va face”, a spus Biden când a fost întrebat dacă liderul rus va folosi o armă nucleară tactică – o perspectivă pe care oficialii americani au urmărit-o cu îngrijorare, în timp ce trupele ruseşti suferă pierderi pe câmpul de luptă. 

„Cred că este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta – ideea că un lider mondial al uneia dintre cele mai mari puteri nucleare din lume spune că ar putea folosi o armă nucleară tactică în Ucraina”, a adăugat Biden. 

Preşedintele a afirmat şi că ameninţările lui Putin au un efect destabilizator şi a avertizat asupra potenţialelor erori de judecată care ar putea rezulta. 

„Ceea ce am vrut să spun a fost că ar putea duce la un rezultat pur şi simplu oribil”, a mai declarat el.  

„Şi nu pentru că cineva ar intenţiona să o transforme într-un război mondial sau ceva de genul ăsta, dar odată ce foloseşti o armă nucleară, greşelile care pot fi făcute, calculele greşite, cine ştie ce s-ar întâmpla”, a adăugat Biden. 

„El, de fapt, nu poate continua să vorbească cu impunitate despre utilizarea unei arme nucleare tactice ca şi cum ar fi un lucru raţional de făcut”, a adăugat ulterior Biden.  

„Greşelile se fac. Iar greşeala de calcul ar putea avea loc, nimeni nu poate fi sigur ce s-ar întâmpla şi s-ar putea sfârşi în Armaghedon”, a mai afirmat preşedintele.  

Biden a refuzat să dezvăluie cum ar arăta un răspuns al SUA în cazul în care Putin şi-ar pune în aplicare ameninţările nucleare, dar a precizat că Departamentul Apărării a dezvoltat în mod proactiv situaţii neprevăzute în cazul în care scenariul se va realiza. 

Întrebat care este linia roşie pentru Statele Unite şi NATO, Biden a afirmat: ”Au existat discuţii în acest sens, dar nu voi intra în discuţie. Ar fi iresponsabil din partea mea să vorbesc despre ceea ce am face sau nu am face”.   

Biden a vorbit cu CNN la câteva ore după ce s-a întâlnit virtual cu membrii Grupului celor 7 naţiuni industrializate, care l-au ascultat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre necesitatea de a consolida apărarea aeriană a ţării sale în contextul noilor bombardamente ruseşti. 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI