Cinci britanici, eliberaţi într-un schimb de prizonieri ucraineano-rus, sosesc în Marea Britanie; 55 de militari ruşi sosesc în Rusia

Cinci cetăţeni britanici deţinuţi de către separatişti proruşi în estul Ucrainei au sosit joi în Regatul Unit, după ce au fost eliberaţi într-un schimb de prizonieri ucraineano-rus, relatează The Guardian. 

Premierul britanic Liz Truss a confirmat miercuri faptul că aceste eliberări au avut loc în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, mediat de Arabia Saudită. 

Între prizonierii eliberaţi de ruşi se află şi americani. 

Ei au fost transportaţi cu avionul la Riad, în Arabia Saudită, de unde au fost trimişi în Regatul Unit. 

Acesta este unul dintre cele mai importante schimburi de prizonieri de la lansarea invaziei Ucrainei de către Vladimir Putin. 

În total 55 de militari ruşi au sosit, pe de altă parte, în Rusia. 

”Toţi militarii (prizonieri eliberaţi de Ucraina) au sosit pe teritoriul Federaţiei ruse, cu avioane militare, şi se află în instituţii medicale ale Ministerului(rus al Apărării)”, a anunţat joi ministerul într-un comunicat. 

Moscova nu-l menţionează în acest comunicat pe fostul deputat ucrainean Viktor Medvendciuk, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, trimis în Rusia, potrivit Kievului. 

 
 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI