Poliţist din Alba, condamnat la închisoare cu executare după ce a luat şpagă de la doi şoferi

Un poliţist din Abrud, judeţul Alba, a fost condamnat la închisore cu executare după ce a luat şpagă de la doi şoferi pentru a nu-i amenda.  

Pentru 600 de lei, poliţistul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Alba.  

„Tribunalul Alba a pronunțat la sfârșitul săptămânii trecute hotărârea prin care a condamnat o persoană, agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Poliția orașului Abrud – Compartimentul Rutier la data comiterii faptelor, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită.  

În fapt, s-a reținut că la data de 28.10.2018, respectiv 12.06.2019, inculpatul în cauză, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit de la două persoane diferite 400 de lei, respectiv 200 de lei, pentru a nu îndeplini acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv sancționarea contravențională a celor două persoane pentru abateri la regimul rutier comise pe raza orașului Abrud.  

Agentul de poliție a fost trimis în judecată prin rechizitoriu la data de 13.07.2020, fiind cercetat în stare de libertate.  

Dosarul a fost constituit ca urmare a depunerii unui denunț la Serviciul Județean Anticorupție Alba, iar pentru probarea activității infracționale, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus delegarea lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba și Brigada de Operațiuni Speciale Alba Iulia”, se arată într-o informare a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).  

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI