Milioane de locuitori din China, izolați din cauza creșterii cazurilor de Covid-19

Câteva milioane de persoane au fost izolate, miercuri, în China, în urma unei creşteri epidemice care a stârnit temeri, în special în Shanghai, cu privire la revenirea restricţiilor.

În urmă cu aproximativ o lună a fost ridicată carantina totală în China, relatează AFP.

Ministerul Sănătăţii a raportat miercuri aproape 300 de noi cazuri pozitive de Covid-19 la nivel naţional. Principala zonă afectată este provincia estică Anhui, unde 1,7 milioane de oameni din două localităţi rurale sunt în prezent izolate. Însă, începând de duminică au fost observate cazuri pozitive şi în Shanghai.

Testele obligatorii au fost lansate în majoritatea districtelor, în timp ce toate barurile de karaoke din oraş au fost închise miercuri. Unele cazuri pozitive par să aibă legătură cu aceste locuri de divertisment, spun autorităţile.

Unii locuitori din Shanghai se tem de revenirea la restricţii, la cinci săptămâni după ridicarea unei carantine de două luni în cel mai mare oraş din China. Temerile locuitorilor au fost amplificate de primirea de către unele gospodării a raţiilor alimentare, potrivit mesajelor distribuite pe reţelele sociale.

La aproximativ 1400 km distanţă, marele oraş Xi’an (nord) impune din nou, la rândul său, ”măsuri de control”, în contextul izbucnirii unui focar al subvariantei BA.5.2 a Omicronului, potrivit autorităţilor locale de sănătate.

Această tulpină este cunoscută ca fiind mai contagioasă, dar mai puţin virulentă. Cu toate acestea, această situaţie constituie o nouă provocare pentru China, una dintre ultimele ţări care a aplicat aşa-numita strategie ”zero Covid” în faţa epidemiei.

Această politică de sănătate constă în screening-uri masive, carantine obligatorii în cazul unui test PCR pozitiv şi izolări. Guvernul consideră că această metodă este necesară pentru economisirea resurselor medicale şi protejarea persoanelor în vârstă, a căror rată de vaccinare este relativ scăzută. În schimb, măsurile adoptate afectează economia naţională, multe afaceri fiind închise sau funcţionează la capacitate redusă.

Potrivit estimărilor Băncii Nomura, cel puţin 114 milioane de chinezi sunt supuşi în prezent diferitelor restricţii de călătorie, inclusiv carantină. Numărul a crescut, deoarece în urmă cu o săptămână, 66 de milioane chinezi erau vizaţi de aceste restricţii.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI