George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova pentru că are interdicție până în 2023

George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Liderul AUR are interdicție de intrare în țara vecină până în 2023 și a fost forțat să se întoarcă la București cu primul avion. 

Într-o postare pe Facebook, George Simion a anunțat că nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, deși ar fi trebuit să participe, sâmbătă, la ședința comună a parlamenterlor României și Republicii Moldova, la Chișinău. El va fi pus să se întoarcă în țară cu primul avion, sâmbătă dimineața.

„La ora 5 și ceva mă urc în primul avion spre București. Trebuie să stau în această sală de așteptare. Nu am voie să intru în Republica Moldova, deși, am venit aici (…) că mâine (sâmbătă – n.r.) e o șdință comună a parlamentelor din România și Republica Moldova și am fost invitați de către Parlamentul Republicii Moldova”, a spus George Simion.

Simion are interdicție să intre în țara vecină până în 2023.

Interdicția este în vigoare din 2018, când Simion a organizat un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău. Nu este prima dată când liderul AUR încearcă să intre în Republica Moldova, folosindu-se de pașaportul diplomatic de parlamentar. A mai făcut-o și în 2021, însă fără succes.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI