Marcel Boloş, despre renegocierea PNRR privind pensiile: Ar fi de dorit. Avem mulţi români în risc de sărăcie extremă

Marcel Boloş (PNL), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a susținut, luni, că e de dorit să se renegocieze plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii, prevăzut în PNRR. Acesta a mai spus că numărul românilor în risc de sărăcie extremă este mare.

Ministrul a declarta că inflația mare „vine după un proces inflaţionist aflat pe costuri” și că „avem un număr mare de populaţie care se află în risc de sărăcie extremă”.

Cum situații similare sunt în toată Europa, și celelalte state caută soluții, unele fiind de majorare a veniturilor populației (dar aici intervin constrângerile bugetare) sau de acordarea unor vouchere sociale, cum face România.

 „Ar fi de dorit ca Guvernul şi, în general, statele membre, să aibă acest spaţiu bugetar liber pentru a putea sprijini populaţia aflată în risc de sărăcie extremă”, a continuat Boloș.

Acesta a precizat că situația de acum nu se aseamănă cu cea din timpul pandemiei, căci acum se suprapun mai multe crize.

„Comisia Europeană, cred eu, ar trebui să aibă înţelepciunea să răspundă acestor priorităţi, prin asigurarea unui cadru generat de regulamentele Comisiei, pentru a putea să facă faţă tuturor provocărilor”, a mai spus ministrul Marcel Boloș.

De altfel, liberalul a ținut să-l felicite pe Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, pentru ideea sa de a fi renegoiat PNRR, capitolul pensii.

„Chiar îl felicit pentru această iniţiativă pe care o are, îndrăzneaţă, şi îl susţin. (…) Avem o rată a inflaţiei de 14%, 3,2 milioane de oameni sunt în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă. Sunt nişte realităţi.

Dacă dumnealui nu ar lupta pentru acest lucru, nu cred că i-ar face cinste demnitatea de ministru. Eu susţin demersul”, afirmase Marcel Boloș, duminică, la Prima TV.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI