Cod galben de vreme rea în 16 județe. Meteorologii anunță averse, vijelii și grindină

Meteorologii au emis vineri o nouă avertizare Cod galben de averse și vânt valabilă în 16 județe din țară. Sunt vizate județele Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Dolj, Brașov, Argeș, Olt, Covasna, Dâmbovița, Prahova și Buzău.

Codul de furtuni va intra în vigoare vineri la ora 12 și va rămâne valabil până în această seară la ora 21. Vizate sunt Oltenia, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local zonele montane, unde vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și sâmbătă în vest, centru, nord și la deal, iar duminică și în restul țării.

În Capitală, vremea va fi frumoasă și maxima va atinge 31 de grade, dar după-amiaza s-ar putea să apară ploi de scurtă durată.

La munte urmează trei zile cu instabilitate atmosferică accentuată după-amiaza și seara. Fenomenele meteo se domolesc la început de săptămână, când ploi vor cădea doar izolat.

Pe litoral, avem parte de vreme frumoasă până la final de săptămână, când temperaturile vor atinge 27 de grade Celsius. Duminică seara, vor reveni furtunile, care vor continua și pe parcursul zilei de luni.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI