Situație îngrijorătoare pentru români: Prețul benzinei a crescut în ultima lună cu aproape 50 de bani. Scumpirile vor continua

Prețurile la benzină și motorină au crescut în patru rânduri în ultima săptămână, iar analiștii avertizează că vor continua să urce, mai ales după decizia Uniunii Europene de a renunța la mare parte din importurile de țiței din Rusia. Anunțul oficialilor europeni a tras în sus prețul petrolului pe bursele internaționale.

Prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultima perioadă. Scumpirile au avut loc la câteva zile distanță, ba chiar uneori și de pe o zi pe alta. În ultima lună, în Capitală, prețul litrului de benzină a crescut, în medie, cu 45 de bani. Motorina s-a scumpit în aceeași perioadă cu 18 bani pe litru. Însă și așa, motorina rămâne mult mai scumpă decât benzina, diferența între cele două tipuri de carburanți fiind de 60 de bani pe litru.

„Din păcate, tendința rămâne una ascendentă și la pompă. Am văzut un diferențial care se menține relativ ridicat între motorină și benzină. Ne așteptăm că prețurile să fie considerabil mai mari luna viitoare față de acum”, a declarat Claudiu Cazacu, specialist în piețe externe, conform Digi24.

Iar Guvernul nu prea are cum să atenueze impactul creșterilor de prețuri de la pompă. Nu își permite să reducă acciza sau TVA, care reprezintă aproape jumătate din preț. Asta în condițiile în care aproape două treimi din cheltuielile statului se duc deja pe pensii și salarii și adoptă constant noi măsuri de asistență socială, precum vouchere sau majorări de lefuri pentru o parte dintre bugetari.

Gabriel Biriș, specialist în fiscalitate: „Orice leu în minus la venituri sau în plus la cheltuieli – și din păcate avem foarte mulți lei și într-o parte și în alta și se adaugă –  este un leu pe datorie”.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor internaționale la produsele petroliere, în condițiile în care România importă 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării ale sale. Iar prețul barilului de țiței a făcut un salt și a trecut de 123 de dolari, după ce la Bruxelles s-a ajuns la un acord privind impunerea unui embargo asupra importurilor de petrol rusesc, cu excepția livrărilor de țiței prin conducte. În plus, benzinarii care aduc petrol cu vaporul prin Marea Neagră pentru rafinăriile lor se confruntă și cu costuri de transport și de asigurare în creștere ca urmare a războiului din Ucraina.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI