Premiile Pulitzer 2022. Cine sunt marii câștigători?

Cotidianul The New York Times a câştigat luni trei premii Pulitzer, în timp ce rivalul său, The Washington Post, a fost recompensat cu distincţia pentru serviciul public, iar Reuters a obţinut premiul pentru fotoreportaj. Lista completă a laureaților poate fi consultată AICI.

Jurnaliştilor ucraineni li s-a acordat un Pulitzer special pentru „curajul” lor de a relata despre invadarea ţării lor de către Rusia, consiliul prestigiosului premiu aducând de asemenea un omagiu celor 12 jurnalişti ucişi din acest an în timp ce acopereau războiul din Ucraina, informează AFP şi Reuters.

Premiile Pulitzer anuale sunt cele mai prestigioase distincţii din presa americană, cu o atenţie deosebită acordată adesea serviciului public. Anul acesta, premiul a fost acordat cotidianului The Washington Post pentru acoperirea asediului Capitoliului SUA de către susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump, când o mulţime violentă a perturbat numărarea voturilor electorale în Congres în urma căruia Trump a pierdut, iar Joe Biden a devenit oficial preşedinte.

The Washington Post a câştigat „pentru relatarea sa convingătoare şi intens prezentată a atacului asupra Washingtonului de la 6 ianuarie 2021, oferind publicului o perspectivă detaliată şi fermă referitoare la una dintre cele mai întunecate zile ale naţiunii”, a declarat Marjorie Miller, administratorul Premiilor Pulitzer.

La categoria fotografie de breaking news, o echipă de fotografi de la Getty Images au fost premiaţi pentru acoperirea evenimentelor din acea zi.

O echipă de fotografi Reuters – printre care s-a numărat şi Danish Siddiqui, care a fost ucis în luna iulie a anului trecut în Afganistan în timp ce acoperea o confruntare între forţele de securitate afgane şi luptătorii talibani – a fost desemnată câştigătoare la categoria fotoreportaj pentru relatări despre pandemia de coronavirus din India.

Cu cele trei premii Pulitzer obţinute anul acesta, The New York Times a câştigat în total 135 de la prima prezentare a acestor distincţii, în 1917. Cotidianul a fost recompensat în acest an pentru jurnalism naţional, jurnalism internaţional şi comentariu (Salamishah Tillet). În plus, reporterul The New York Times Andrea Elliott a câştigat un premiu Pulitzer la categoria generală non-ficţiune pentru cartea sa din 2021, „Invisible Child: Poverty, Survival and Hope in an American City”, care a început cu o serie din 2013 publicată de cotidian.

Consiliul Premiilor Pulitzer a subliniat vremurile „periculoase” pentru jurnaliştii din întreaga lume, amintindu-i în acest sens pe cei 12 jurnalişti care şi-au pierdut viaţa în timp ce acopereau războiul din Ucraina, opt jurnalişti mexicani ucişi anul acesta şi alte cazuri de agresiune şi intimidare comise împotriva jurnaliştilor din Afganistan şi Myanmar, transmite Agerpres.

Cu ocazia anunţării premiului Pulitzer special pentru jurnaliştii ucrainieni au fost evidenţiate „curajul, rezistenţa şi angajamentul” acestora în timpul relatărilor despre „invazia nemiloasă a ţării lor de către Vladimir Putin şi a propagandei sale de război în Rusia”.

„În pofida bombardamentelor, răpirilor, ocupației și chiar morților în rândurile lor, (jurnaliştii ucraineni) au perseverat să ofere o imagine exactă a unei realități teribile, aducând onoare Ucrainei și jurnaliştilor din întreaga lume”, a declarat în cadrul ceremoniei de la New York Marjorie Miller.

Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), un ONG internațional cu sediul la New York, șapte jurnaliști – dintre care trei ucraineni – au fost uciși în Ucraina în timp ce făceau reportaje despre războiul început unilateral de Rusia în 24 februarie, în timp ce asociația anchetează moartea a altor 5 jurnaliști pentru a confirma că decesul lor este legat de natura profesiei lor.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament, sub supravegherea consiliului consultativ căruia i se încredinţase mandatul de a ajuta la înfiinţarea unei şcoli de jurnalism la Universitatea Columbia.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI