Fost căpitan al naţionalei Columbiei, în stare critică după un accident rutier

Fostul mijlocaş al Real Madrid şi căpitan al Columbiei Freddy Rincon se află la terapie intensivă după un accident rutier.

Starea sa de sănătate este „foarte critică” în urma accidentului rutier care a avut loc în Cali (sud-vestul ţării), potrivit unui medic de la clinica Imbanaco Grupo Quironsalud, citat de Le Figaro.

Fostul jucător în vârstă de 55 de ani „a fost operat timp de 2 ore şi 45 de minute şi prognosticul său vital este angajat”, a menţionat sursa citată. Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat anterior că Rincon a sosit cu o „leziune cerebrală traumatică gravă”.

Accidentul a avut loc în jurul orei 4:00 a.m. (09:00 GMT), când un autobuz din sistemul de tranzit din Cali şi „un autoturism care transporta patru pasageri s-au ciocnit”, potrivit lui Edwing Candelo, subsecretarul local pentru mobilitate.

El a mai spus că a vorbit cu un pasager din automobil care a spus că Freddy Rincon se afla la volan.

Supranumit „El Coloso” (colosul), Rincon a fost una dintre vedetele echipei naţionale a Columbiei în timpul Cupei Mondiale din Italia din 1990, iar generaţia sa de aur s-a calificat la trei Cupe Mondiale consecutive (1990, 1994 şi 1998).

A jucat pentru Real Madrid (Spania), Napoli (Italia), Palmeiras şi Corinthians (Brazilia) şi America de Cali (Colombia).

„Toată puterea şi dragostea noastră pentru Freddy Rincon după accidentul său de astăzi. Suntem din toată inima alături de el şi sperăm să-şi revină repede din acest moment dificil”, a reacţionat Real Madrid pe Twitter.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI