Reacția lui Traian Băsescu la dosarul deschis la Parchet pentru declaraţii false de necolaborare cu Securitatea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că nu se va prevala de imunitate parlamentară. De asemenea, fostul șef de stat a mai afirmat că imediat ce este chemat la audieri se va duce.

”Legat de dosarul de la Parchet, nu mă voi prevala de imunitate parlamentară imediat ce sunt chemat mă voi duce”, a afirmat Băsescu, confirmând că va merge la audieri, dacă va fi chemat.

Fostul preşedinte a mai arătat că în acest moment caută un apartament în care să se mute, după ce RA-APPS a decis că trebuie să elibereze vila de protocol, în urma deciziei instanţei privind colaborarea cu Securitatea.

”Caut apartament, asta fac. Nu m-am gândit ( la zonă, nr), trebuie să-mi şi convină financiar. Oferte sunt, trebuie să vedem, că trebuie şi mobilat. Am discutat cu soţia şi cu diverşi dezvoltatori. Maria e o o femeie decentă şi decenţă, atât”, a spus el, despre condiţiile pe care soţia sa le doreşte pentru noul apartament.

Grupul de Investigaţii Politice a anunţat, într-o postare, că pe 31 martie 2022, Parchetul General i-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declaraţiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii”.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI