Oficial ucrainean: Acțiunile „iresponsabile” ale Rusiei la Cernobîl pun în pericol milioane de oameni

Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a acuzat Rusia că a comis acte „iresponsabile” și potențial periculoase în jurul centralei de la Cernobîl.

Forțele ruse au preluat controlul asupra centralei de la Cernobîl, unde s-a petrecut cel mai grav accident nuclear din lume, la scurt timp după începutul invaziei Ucrainei, pe 24 februarie, potrivit BBC.

Vereșciuk a acuzat Rusia că a „militarizat” zona și că a transportat tancuri vechi și prost întreținute în apropierea centralei. Aceasta spune că vibrațiile puternice provocate de aceste tancuri ar putea afecta centrala.

De asemenea, ea a acuzat trupele ruse că i-au împiedicat pe pompierii ucraineni să stingă o serie de incendii din zonă.

„În contextul securității nucleare, acțiunile iresponsabile și neprofesioniste ale militarilor ruși reprezintă o amenințare foarte serioasă, nu numai pentru Ucraina, ci și pentru sute de milioane de europeni”, a spus ea.

BBC nu a putut verifica în mod independent aceste afirmații.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI