Este posibil ca Rusia să fi început deja al Treilea Război Mondial, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru NBC News.
Rezultatul invaziei Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin nu a fost încă decis, dar este posibil ca decizia să fi deschis calea către un război global pe scară largă, a declarat Zelenski când a fost întrebat dacă a înțeles preocupările președintelui Joe Biden de a nu escalada tensiunile cu Moscovei, sau a o provoca.
„Nimeni nu știe dacă ar fi început deja și care este posibilitatea acestui război dacă Ucraina va cădea. În cazul în care va cădea Ucraina, este foarte greu de spus. Și am văzut asta acum 80 de ani, când a început cel de-al Doilea Război Mondial… nimeni nu ar putea prezice când va începe războiul la scară largă”, a spus președintele ucrainean.
El a mai subliniat că rezultatul acestui război pune „în joc întreaga civilizație”. Zelenski a spus că poporul ucrainean este „de necucerit” chiar dacă forțele ruse capturează orașe, inclusiv capitala Kiev. Forțele ruse pot ocupa pământul, dar nu pot lua demnitatea și dragostea ucrainenilor pentru țara lor, a spus el.
„Asta este ceea ce oamenii noștri au demonstrat în mod clar”, a subliniat Zelenski. „Chiar și acele așezări care au fost distruse la scrum de artileria rusă, chiar și acele așezări au fost lăsate necucerite de ruși.”
Sursa: Mediafax