Forţele ruse au ocupat cel mai mare spital din Mariupol. Personalul medical şi pacienţii, luaţi ostatici

Forţele ruse au intrat în cel mai mare spital din oraşul Mariupol (sudul Ucrainei) şi îi împiedică pe medici şi pacienţi să părăsească clădirea, potrivit viceprimarului oraşului, Serghei Orlov, citat de BBC. 

Serghei Orlov a declarat pentru BBC că aproximativ 400 de persoane de la Spitalul Regional de Terapie Intensivă au fost luate ca ”ostatici”.

Timp de aproape două săptămâni, oraşul a fost înconjurat de trupe ruseşti, iar gazele, apa curentă şi electricitatea au fost întrerupte.

Autorităţile locale au anunţat că cel puţin 2.500 de decese au fost confirmate în oraş.

”Am primit informaţii că armata rusă a capturat cel mai mare spital al nostru”, a spus domnul Orlov.

Un angajat al spitalului a reuşit să alerteze autorităţile în legătura cu situaţia, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, într-o postare pe Facebook.

Spitalul este acelaşi care a fost avariat de un atac organizat de forţele ruse săptămâna trecută, a mai spus el.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI