E oficial! UE impune primele sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană urmează să anunțe, în după-amiaza zilei de marți, primele sancțiuni care vor fi impuse Rusiei ca rezultat al deciziei acesteia de a încălca dreptul internațional prin recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borrell.

Borell a declarat la deschiderea la Paris a unui Forum al UE pentru cooperarea în regiunea Indo-Pacific că a convocat „un Consiliul de urgenţă al Afacerilor Externe, pe care Franţa îl va organiza la Paris, după reuniune”.

„În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (…) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris”, a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate „în unanimitate”.

La acest moment nu este vorba de „o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean”, în Donbas, a subliniat Borrell.

UE a avertizat, luni seară, că va impune sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova va recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, regiuni separatiste ucrainene proruse, conform Agerpres.

„Avem un pachet (de sancţiuni posibile – n.r.). Există diferite măsuri, iar gradul de punere a lor în aplicare depinde de nivelul de agresiune”, a precizat Josep Borrell.

Vladimir Putin a recunoscut, luni, independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război în Ucraina.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI