A fost confirmat primul deces de pe feribotul cuprins de flăcări în apropiere de Corfu

Un prim deces a fost confirmat în cazul feribotului care a luat foc în largul insulei Corfu. Pompierii greci au recuperat cadavrul unui pasager dat dispărut.

Potrivit Reuters, bărbatul mort a fost găsit duminică în cabina unui camion din cala navei. Acesta suferise arsuri grave, a declarat un oficial al pompierilor. Este primul deces declarat după ce vineri salvatorii au reușit să scoată în siguranță 280 din cei 292 de pasageri și membri ai echipajului.

Duminică dimineața, un bărbat de 21 de ani din Belarus, care figura printre dispăruți, a fost găsit în viață după ce a reușit să urce pe puntea feribotului. Nu mai avea încălțări în picioare, deoarece fuseseră topite din cauza căldurii degajate de incendiul de pe feribot, a scris presa greacă. În zona unde a izbucnit incendiul, temperaturile au fost foarte ridicate, în jur de 600 de grade Celsius. În plus, s-au degajat nori de substanțe toxice.

Bărbatul care a supraviețuit le-a spus salvatorilor că a auzit și alte voci pe vas. Cele 10 persoane care încă sunt dispărute sunt cetățeni bulgari, turci și greci, potrivit pazei de coastă.

Feribotul italian care transporta peste 290 de pasageri și membri ai echipajului, precum și peste 180 de mașini, a luat foc vineri, la trei ore după ce a părăsit portul Igoumenitsa din nord-vestul Greciei, cu destinația Brindisi, Italia.

Sunt suspiciuni însă că pe vas s-ar putea să mai fi fost și pasageri clandestini, în condițiile în care imigranții se îmbarcă adesea clandestin pe feriboturile care circulă între Grecia şi Italia.

Până în prezent au fost salvate 278 de persoane dintre cele aflate la bord, precum şi doi migranţi clandestini afgani.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI