Accident cu 6 mașini în Cluj-Napoca: Un autobuz și o ambulanţă, implicate

Un accident în care au fost implicate şase autovehicule s-a produs, joi, în municipiul Cluj-Napoca. Un autobuz al companiei de transport public a lovit o ambulanţă care staţiona în coloană.

Ulterior, autobuzul a lovit un autoturism parcat, iar alte trei autoturisme aflate în faţa ambulanţei s-au ciocnit. În urma accidentului, un asistent medical din autospeciala SAJ a fost rănit uşor, fiind transportat la spital.

Accidentul a avut loc joi dimineaţă, pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, fiind implicate şase autovehicule.

„Din primele informaţii, iniţial s-a produs o coliziune faţă-spate, între un vehicul – mijloc de transport public în comun, condus de un bărbat de 48 de ani, din Cluj-Napoca, din direcţia gării spre centrul municipiului, şi o autospecială SAJ, aflată în aşteptare, în coloană, pe strada Horea. Ulterior impactului, vehiculul destinat transportului public în comun ar fi acroşat un autovehicul aflat parcat, iar între 3 autoturisme, care precedau autospeciala SAJ în coloană, s-au produs coliziuni faţă-spate”, a informat Poliţia Judeţeană Cluj.

În urma accidentului, un bărbat de aproximativ 41 de ani, din Cluj-Napoca, asistent medical din autospeciala SAJ, a fost rănit uşor, fiind transportat la o unitate de specialitate pentru evaluări.

Potrivit sursei citate, testările efectuate cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI