Cîţu: PNL susţine majorările salariale în învăţământ, în sănătate, în sectorul public, în toate sectoarele, atâta timp cât există spaţiu fiscal

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Parlament, că formaţiunea pe care o conduce susţine majorările salariale în învăţământ, în sănătate, în sectorul public, în toate sectoarele, atâta timp cât există spaţiu fiscal. Liderul PNL mai afirmă ă, în discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii sindicatelor, Ministerul Finanţelor a spus că există şapte miliarde de lei în plus la buget.

”Am avut o întâlnire scurtă, pentru a clarifica câteva informaţii din spaţii public, cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Au existat mai multe informaţii în spaţiul public că Partidul Naţional Liberal s-ar opune semnării unui acord despre care noi nu am ştiut nimic şi nu l-am văzut niciodată.  Vreau să fie foarte clar că Partidul Naţional Liberal susţine majorările salariale în învăţământ, în sănătate, în sectorul public, în toate sectoarele, atâta timp cât există spaţiu fiscal”, a spus liderul PNL. 

Cîţu a precizat că, ”din discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii sindicatelor, Ministerul Finanţelor a spus că există şapte miliarde de lei în plus la buget”.

”Acum, eu ştiu că o parte din bani s-au dus la CEC, alţii s-au dus la Fondul Proprietatea, poate investiţi. Din partea Partidului Naţional există susţinere (…) Am vrut să facem această clarificare ca să se ştie foarte clar că Partidul Naţional Liberal susţine aceste creşteri, dacă există spaţiu fiscal”, a mai spus Florin Cîţu. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI