Comisia Europeană propune extinderea cu un an a utilizării certificatului verde: „Virusul încă circulă”

Comisia Europeană a propus joi ca folosirea certificatului verde COVID, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test PCR, să fie extinsă până pe 30 iunie 2023, pentru a facilita călătoriile în interiorul blocului comunitar. Actualul regulament prevede o valabilitate a documentului până pe 30 iunie 2022.

„Virusul încă circulă, este prevalent în UE şi trebuie să fim pregătiţi pentru noi creşteri (ale numărului de infectări) în a doua jumătate a anului sau pentru apariţia unor noi variante” ale coronavirusului, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

Certificatul verde atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ recent.

De marţi a intrat în vigoare noua regulă stabilită de Comisia Europeană care limitează la 270 de zile (nouă luni) valabilitatea certificatului de vaccinare fără doza booster pentru călătoriile intra-europene.

În propunerea anunţată joi, Comisia Europeană a mai cerut şi includerea anumitor teste antigen printre testele pentru care să poată fi emis certificatul verde.

O altă propunere are în vedere garantarea că certificatele de vaccinare menţionează numărul total corect al dozelor administrate în orice stat membru al UE, nu doar în ţara care emite certificatul, întrucât uneori apar astfel de neconcordanţe pe certificatele persoanelor care nu fac toată schema de vaccinare în aceeaşi ţară.

Comisia Europeană propune de asemenea ca certificatele de vaccinare să poată fi emise şi persoanelor care participă la testele clinice, măsură ce „are ca obiectiv susţinerea dezvoltării şi evaluării continue a vaccinurilor anti-COVID-19”.

Executivul comunitar a cerut Consiliului UE (statele membre) şi Parlamentului European să sprijine cu celeritate propunerea de revizuire a regulamentului anunţată joi, astfel încât noile prevederi să intre în vigoare înainte de 30 iunie 2022.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI