Gabriela Firea și Florentin Pandele au din nou COVID-19

Gabriela Firea, ministrul familiei și egalității de șanse, anunţă că ea şi soţul ei, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, au din nou COVID. Cei doi au contactat virusul de la copii.

De data aceasta, este vorba de varianta Omicron, care „e peste tot și se răspândește ca focul”, spune fostul primar al Capitalei. În plus, a adus „ceva simptome în plus” față de Delta, dar social-democrata precizează că ea și familia se simt acum „binișor”.

„Foto cu zâmbet timid. Avem Covid de câteva zile, din nou. De data aceasta, de la copii. E peste tot, oricum. Se răspândește ca focul. Ei sunt, deja, negativi, dar, între timp, ne-am pozitivat noi. Au trecut deja câteva zile de boală, suntem binisor, ceva simptome în plus la omicron, fata de delta de acum 3 luni”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, duminică seara, postând o fotografie cu soțul și cei doi copii.

„Trec repede și zilele de izolare care au mai rămas…de săptămâna viitoare, din nou, cu energie, plecăm spre activități! Un moral bun crește și imunitatea. Sănătate si optimism tuturor! Doamne-ajută!” – își încheie postarea ministrul familiei și egalității de șanse.

Gabriela Firea anunța în octombrie că a făcut COVID, dar că are o formă ușoară de boală și e vaccinată. Ea declara ulterior, într-o emisiune televizată că s-a tratat cu Arbidol, un medicament de care a făcut rost prin „prieteni, cunoștințe”, pentru că nu figurează pe lista medicamentelor omologate pentru tratamentul COVID în România.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI