Vești bune pentru românii care au avut probleme cu furnizorii de energie. Decizia luată de Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii producătorilor şi furnizorilor din domeniul energiei, cărora le-a prezentat pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregăteşte pentru protejarea cetăţenilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice.

Şeful Executivului le-a cerut acestora să remedieze problemele şi cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie şi ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greşelile remediate. Şeful ANPC a prezentat o analiză potrivit căreia peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate.

Potrivit unui comunicat oficial al Executivului, dialogul premierului cu reprezentanţii din sistemul energtic face parte din seria consultărilor demarate de Guvern cu privire la pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregăteşte pentru protejarea cetăţenilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice.

Guvernul a transmis că prim-ministrul a prezentat soluţiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea preţului la energie pentru consumatorii finali casnici şi industriali, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în paralel cu creşterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universităţi şi alte instituţii de învăţământ, spitale, instituţii de cultură şi religioase, furnizori de servicii sociale, instituţii publice, ONG-uri.

Aceste măsuri vor fi incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei şi aprobării Guvernului.

“Am văzut familii cu venituri mici, instituţii, reprezentanţi ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii şi de a interveni în acest sens. Vă cer să remediaţi problemele şi cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie şi ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greşelile remediate. Refaceţi facturile şi asiguraţi oamenii că nu vor plăti în plus pentru greşeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situaţia astfel încât oamenii să nu fie debranşaţi pentru facturile calculate greşit şi nici să fie obligaţi să plătească penalităţi”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit comunicatului.

În cadrul discuţiilor, au fost prezentate în detaliu modalităţile în care se aplică schemele de compensare şi plafonare aflate acum în vigoare pentru facturile la energie, precum şi soluţiile de corectare a facturilor emise eronat pentru consumatorii casnici.

Potrivit analizei prezentate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei. Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toţi operatorii economici furnizori de energie electrică şi gaze.

Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale au agreat noile măsuri anunţate de Guvern pentru compensarea şi plafonarea preţurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susţinute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii şi-au asumat responsabilitatea de a storna şi de a reface facturile emise eronat până  acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI