Vreme schimbătoare toată săptămâna! Se anunță ninsori viscolite, vânt cu rafale de până la 120 km/oră și polei

Episod de iarnă autentică, la munte și în nord-vestul țării. Va ninge din nou, iar temperaturile scad. Meteorologii spun că vremea va fi schimbătoare, toată săptămâna.

Meteorologii spun că este așteptată o înrăutățire a vremii în următoarele ore, cu rafale la munte de peste 90-120km/h. În zonele joase vor fi precipitații, vânt cu rafale de 70 km/h. Un front atmosferic rece din Europa centrală și estică va aduce ninsori în Maramureș, Transilvania, strat de zăpadă consistent în Carpații Occidentali. Ninsorile vor fi viscolite și vizibilitatea redusă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în zone din Transilvania, Oltenia, Banat şi Maramureş.

Potrivit prognozei de specialitate, în judeţele Maramureş (zona depresionară), Cluj (localităţile: Gherla, Căşeiu, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraş, Chiuieşti, Cuzdrioara, Fizeşu Gherlii, Câţcău, Vad, Sânmărtin, Bobâlna, Corneşti, Recea-Cristur, Aluniş, Jichişu de Jos, Huedin, Poieni, Căpuşu Mare, Negreni, Mănăstireni, Sâncraiu, Ciucea şi Izvoru Crişului), Bistriţa-Năsăud (zona joasă), Dolj şi Mehedinţi (zona joasă) se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor depăşi 55 – 65 km/h, iar pe alocuri va fi burniţă şi sunt condiţii pentru depunere a poleiului.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI