USR cere chemarea lui Florin Roman în faţa Parlamentului: Nu are ce căuta la Ministerul Cercetări

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a anunţat că în Biroul permanent va fi solicitată prezenţa ministrului Cercetării, Florin Roman, la dezbaterea „Ora Guvenului”, în contextul discuţiilor din spaţiul public referitoare la un presupus plagiat.

„Am decis, alături de colegii din Biroul Naţional, să îl chemăm pe Florin Roman la „Ora Guvernului”, în Parlament. Vom depune o hârtie în acest sens, care va fi pe agenda Biroului permanent de astăzi, pentru a-l chema lunea viitoare pe domnul Florin Roman, să explice dânsul cum poate fi condusă digitalizarea şi cercetarea României de către un ministru cu probleme de etică şi integritate academică. Ştim cu toţii discuţia din spaţiul public despre plagiatul domnului Roman”, a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Moşteanu, care este şi lider al deputaţilor USR, a opinat că premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit să îl demită pe Florin Roman, iar preşedintele Klaus Iohannis să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu numirea acestuia la Ministerul Cercetării.

„Din punctul nostru de vedere, dânsul nu are ce căuta în fruntea acelui minister. Din punctul nostru de vedere, ar fi trebuit demis din secunda doi de premierul Ciucă. Din punctul nostru de vedere, Klaus Iohannis ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus în momentul în care a fost propus ca ministru. Iată că nu s-au întâmplat aceste lucruri. Vrem să înţelegem şi noi, şi românii ce cred PSD şi PNL despre acest lucru şi facem o cerere către Biroul permanent, pentru a-l chema pe domnul Florin Roman în faţa Parlamentului”, a spus el.

 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI