Grindeanu, întrebat dacă e posibil ca PSD şi PNL să candideze împreună în 2024: Eu nu văd posibil acest lucru

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, crede că nu este posibil ca PNL şi PSD să candideze împreună la alegerile din 2024, fiind partide mari, cu structuri puternice care luptă să câştige alegeri. În peste 90% dintre localiţăţi, afirmă Grindeanu, bătăliile electorale s-au dus întotdeauna între cele două formaţiuni. ”Acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2024”, a afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, duminică, cât va dura acest guvern şi a afirmat: ”Noi am semnat cu acord politic, suntem extrem de serioşi, partea social-democrată, în a ne ţine de ceea ce am semnat (…) Nu avem motive în acest moment să spunem că nu suntem optimişti că se duce acest acord politic până la capăt, dar vreau să spun că suntem atenţi. Da, ne-am asumat să intrăm la guvernare într-o perioadă nu simplă, România risca să intre în vrie cu toate cele patru crize una peste alta (…), dar asta nu înseamnă că trebuie să nu ştim ce înseamnă priorităţile PSD şi pentru ce ne-au votat oamenii pe noi”.  

Întrebat dacă este posibil ca PSD şi PNL să candideze împreună în 2024, Grindeanu a declarat:

”Eu nu văd posibil acest lucru. Nu, nu cred că este posibil, sunt lucruri care…Să vorbim de alegerile locale, de exemplu. În peste 90% dintre localităţile din România, dacă adăugăm UDMR ne ducem spre aproape de 100%, bătăliile electorale au fost între PSD şi PNL. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2024. Vorbim despre două partide care au structuri, sunt foarte bine duse în teritoriu, încearcă să găsească tot timpul cei mai buni candidaţi şi să câştige alegeri. Nu, nu văd posibilă această alianţă posibilă mare”, conform Digi24.

Grindeanu a precizat că-i este ”extrem de greu” să facă predicţii în legătură cu ce se va întâmpla după anul 2024.  

De asemenea, întrebat dacă va ceda PNL funcţia de premier la rotativă, Grindeanu a afirmat: ”Asta au semnat”.  

 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI