Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost condamnat miercuri la patru ani de închisoare pentru corupție, în dosarul CET Govora. Decizia Curții de apel București nu este definitivă și poate fi contestată.
De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă a fost eliberat din penitenciar după şase luni, când pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.
Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare. Decizia nu e definitivă.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.
În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.
Sursa: Libertatea Zilei