Este oficial! Începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Israelul a dat undă verde vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.  Data începerii vaccinării copiilor în Israel va fi anunţată în zilele următoare, potrivit ministerului Sănătăţii.

Imunizarea copiilor se va realiza cu serul produs de Pfizer/BioNtech.

 „Majoritatea experţilor au estimat că beneficiile acestei vaccinări pentru copii vor fi mai mari decât riscurile, ceea ce a condus la decizia de a autoriza vaccinul pentru aceste vârste”, a transmis ministerul israelian al Sănătăţii.

Potrivit testelor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit a fi eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii.

Pe lângă prevenirea îmbolnăvirii copiilor, beneficiile aşteptate includ şi o scădere a numărului de clase închise şi o posibilă reducere a transmiterii pandemiei în rândul populaţiei.

5,7 milioane de israelieni din totalul de nouă milioane sunt vaccinaţi cu două doze de vaccin anti-COVID, iar peste patru milioane au făcut şi doza de rapel.

Statele Unite au lansat la începutul lunii noiembrie campania de vaccinare cu serul de la Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Pe lângă SUA, şi China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia au început să vaccineze copiii sub 12 ani, dar cu vaccinuri chinezeşti.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI