Florin Cîţu anunţă soluţii pentru rezolvarea crizei de oxigen din spitale

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat joi că există posibilitatea ca oxigenul industrial să fie folosit pentru pacienţii COVID şi că spitalele vor trebui să aibă soluţii de rezervă pentru aprovizionare.

Precizările au fost făcute după ce Florin Cîţu a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii producătorilor de oxigen medical, la Palatul Victoria.

„Am identificat câteva soluţii pentru a rezolva criza de oxigen din spitale. În urma discuţiilor cu producătorii de oxigen şi cu reprezentanţii DSU (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), am stabilit că cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienţii COVID şi, pentru că stocarea şi distribuţia reprezintă în prezent marea problemă, am identificat o soluţie şi aici. Detaliile le vor da specialiştii, după stabilirea concretă a tuturor elementelor tehnice”, a scris premierul, pe Facebook.

El a solicitat, de asemenea, să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen.

„Pentru a preîntâmpina, în viitor, probleme legate de asigurarea necesarului de oxigen în sistemul medical, am cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen, aşa cum este firesc să ai soluţii de rezervă, având în vedere că multe unităţi sanitare dispun în prezent de o singură sursă”, a menţionat premierul. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI