A început Congresul PNL! Klaus Iohannis, mesaj de susținere pentru Florin Cîțu

A început Congresul PNL în care liberalii îl vor alege pe următorul președinte al partidului. Bătălia se dă între actualul lider al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, și premierul României, Florin Cîțu.

Preşedintele Kaus Iohannis a declarat sâmbătă, în deschiderea lucrărilor Congresului PNL, că nu a fost o campanie internă aşa cum s-ar fi dorit şi că i-ar fi plăcut să vadă mai multe dezbateri de idei, nu atacuri la persoană, cum a văzut în ultimele luni.

”Ne aflăm, şi nu pentru prima dată, într-un punct de inflexiune, nu doar pentru PNL, ci şi pentru România. Trebuie să recunoaştem că nu a fost o campanie internă aşa cum mulţi ne-am fi dorit. PNL este un partid viu. Competiţia deschisă a fost mereu posibilă şi încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuţii aplicate pe moţiuni şi pe proiecte. Să nu ne amăgim! Sub scuza confruntării democratice fireşti, nu se pot ascunde anumite derapaje şi atacuri la persoană ca cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată, nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România. Din păcate s-au spus cuvinte grave, s-au spus cuvinte dure care sapă puternic credibilitatea unui partid puternic încercat. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior. Viitorul preşedinte al PNL va avea o misiune foarte, foarte grea. Să demonstreze, în primul rând, că PNL este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiţia sa, nu doar pentru istoria sa indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală, ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o ţară democratică. Vremea confruntărilor electorale s-a încheiat. Să nu uităm că am promis oamenilor în 2020 4 ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze şi să finalizeze investiţii structurale majore şi reforme sistemice îndelung aşteptate„, a afirmat preşedintele.

El a subliniat că  liberalii îşi aleg conducerea pe care o cred cea mai potrivită.

”De mâine, însă, ambele echipe trebuie să fie conştiente că menţinerea unităţii partidului este esenţială pe mai departe. Cel mai important argument este că România are nevoie de un liberalism puternic care să acţioneze ca un adevărat vector de modernizare şi construcţie pentru naţiunea noastră. PNL se află în faţa unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea să arate că e un partid care îşi înţelege rolul în societate, când e nevoie de unitate, de înţelepciune şi de solidaritate în faţa unor crize multiple. Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider, alegerile sunt despre eficienţă, reînnoire şi despre reconectare cu oamenii. PNL are obligaţia să îşi asculte alegătorii şi să se adapteze la problemele reale ale prezentului. Recent făceam un apel la responsablitate la partidele din arcul guvernamental. E un apel pe care îl reiterez pentru că nu toţi cei din arcul guvernamental au dat dovadă de maturitate. Dacă vom continua aşa, riscăm să pierdem încrederea în electoratul politic”, a adăugat preşedintele.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI