Parchetul European și-a pornit motoarele. Câte anchete a demarat instituția lui Kovesi în doar 3 luni

Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a demarat nu mai puțin de 300 de anchete. Prejudiciul adus bugetului european este estimat la 4,5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.

De la 1 iunie 2021, când instituția a devenit funcțională, au fost înregistrate peste 1.700 de plângeri privind săvârșirea unor infracțiuni cu fonduri europene în statele membre UE.

Dintre acestea, 300 sunt anchete în derulare, iar EPPO estimează că prejudiciul acestora se ridică la aproape 4,5 miliarde de euro.

Parchetul European a devenit operațional la 1 iunie, având misiunea de a investiga fraudele cu fonduri europene. Spre deosebire de instituțiile actuale de luptă împotriva fraudei și a criminalității transfrontaliere, Eurojust și OLAF, Parchetul European poate efectua anchete penale și să confiște active.

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, afirma în iulie că Slovenia, țară care de la 1 iunie a preluat președinția rotativă a blocului comunitar, reprezintă un „risc uriaș” în ceea ce privește fraudarea fondurilor europene.

Kovesi a făcut declarația în contextul în care Slovenia nu a nominalizat procurori pentru Parchetul European (EPPO) pe care îl conduce, acesta fiind însărcinat cu anchetarea fraudelor legate de fondurile europene și a altor infracțiuni legate de bugetul UE.

”Toate aceste infracțiuni care sunt comise după 1 iunie (n.r. data la care Parchetul European și-a început activitatea) cad sub jurisdicția EPPO, avem o competență obligatorie de a ancheta”, a declarat Kovesi într-un interviu acordat Politico. „Din acest motiv consider că Slovenia este un risc uriaș deoarece bani vor continua să ajungă în Slovenia însă gestionarea și sistemul de control pentru fondurile europene din Slovenia va fi foarte afectat”, a adăugat aceasta.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI