Stelian Ion: Florin Cîţu este un pseudo-lider, nu este un lider, este un conducător foarte slab

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a afirmat că premierul Florin Cîţu este un pseudo-lider, un conducător foarte slab şi crede că nu toate deciziile îi aparţin şi că „stă mai mult pe telefon să se consulte”. 

Stelian Ion a fost întrebat, luni, la Digi 24, cine este creierul acestei strategii: Florin Cîţu sau Klaus Iohannis.

„Florin Cîţu este un pseudo-lider, nu este un lider, este un conducător foarte slab, e problema celor din PNL ce conducători îşi aleg, nu ne interesează pe noi, dar când vorbim de Guvernul României este clar că nu îi aparţin toate deciziile şi stă mai mult pe telefon să se consulte. Cu cine se consultă ar trebui să îl întrebaţi pe domnia sa. Dar am observat că nu are autonomie, aşteaptă tot timpul indicaţii preţioase de la alţii şi este un lider foarte slab. Ce i-aş putea reproşa ar fi că nu a încercat în niciun moment să ţină coaliţia unită. A fost absent, l-a interesat numai campania sa internă, propria imagine şi nu a încercat să creeze nişte mecanisme prin care miniştrii să lucreze mai bine unii cu alţii, să ne ţină alături în respectarea programului de guvernare, acolo unde a fost clar că nu sunt respectate obiectivele din programul de guvernare, cum este exemplu desfiinţării SIIJ, cum sunt legile Justiţiei, nu s-a implicat, a fost absent, nu l-a interesat partea de justiţie”, a declarat Stelian Ion.

Fostul ministru al Justiţiei a povestit că l-a văzut pe premier în momente cheie când se retrage şi dă telefoane.

„L-am văzut cum în momente cheie se retrage dă telefoane şi aşteaptă lumină din altă parte. Momentele cheie când sunt puse chestiuni fierbinţi, cu PNDL Anghel Saligny a fost unul din momente”, a transmis Stelian Ion.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI