Klaus Iohannis a semnat revocarea lui Stelian Ion. Lucian Bode, numit ministru interimar al Justiției

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de revocare din funcție a ministrului Justiției Stelian Ion. De asemenea, președintele a semnat numirea interimară a lui Lucian Bode.

„Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 2 septembrie 2021, următoarele decrete:

Decret de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Stelian-Cristian Ion, ministrul justiției;

Decret de desemnare a domnului Lucian Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne, ca ministru al justiției, interimar.”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri seară, demiterea ministrului Justiției. Lucian Bode va fi ministrul interimar al Justiției.

„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion”, a declarat Florin Cîţu miercuri seară, la scurt timp după ședința de guvern amânată.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI