Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat că deși a preluat conducerea temporară a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), este cale lungă până vor fi rezolvatele problemele privind parcurile din Capitală.
Primarul Capitalei a anunțat cele mai recente vești cu privire la situația parcurilor bucureștene joi, 26 august.
„Ceea ce am făcut azi a fost să preiau intermar conducerea ALPAB. Eu sunt director, până când voi face o evaluare completă. Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Asociațiilor care constituie Compania de Parcuri trebuie să schimbe directorul, care nu știe această meserie și să reușim să dăm un anumit nivel de satisfacție bucureștenilor (…)”, a declarat Dan.
Bucureștenii mai au nevoie de răbdare. Nicușor Dan a declarat că infrastructura și igiena parcurilor se vor ridica la nivelul așteptărilor cetățenilor abia peste 2 ani.
„Din păcate, nu au fost bani, am anunțat din luna mai. Nu avem în acest moment bani pentru a face investițiile de care este nevoie în parcuri. Dar în doi ani, parcurile vor arăta cum vor trebui să arate”, a mai transmis primarul general al Capitalei.
Sursa: Mediafax