Instanța a decis! Acești angajați rămân cu salariile mărite

Angajații Metrorex vor rămâne cu salariile majorate cu 18%, în urma deciziei definitive a Curții de Apel București, care a respins, ca nefondat, apelul conducerii Metrorex la o decizie a Tribunalului București privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă ce prevedea creșterea respectivă.

“Soluția pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Respinge cererea formulată de intimat referitoare la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  3951/2021  24.08.2021”, arată decizia publicată pe portalul instanțelor din România.

În urmă cu o lună, Tribunalul Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere salarială de 18% în plină pandemie.

Cele două părți aflate în litigiu au fost Metrorex și „Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI