Ați primit mesaj Ro-Alert? Atenție! Apa de la robinet nu e potabilă

Locuitorii din Cîmpina au fost informați prin Ro-Alert că apa de la robinet nu este potabilă.

Socieatea Hidro Prahova SA anunță că impune măsuri restrictive în ceea ce privește consumul de apă pentru abonații din municipiul Câmpina, în perioada 13-17.08.2021. Direcția de Sănătate Publică Prahova avertizează că apa distribuită nu îndeplinește condițiile de potabilitate, conform reglementărilor în vigoare.

Aceste interdicții se vor menține până la încadrarea apei distribuite în parametrii de potabilitate.

„Față de această situație, societatea Hidro Prahova spune că accelerează lucrările de spălare-igienizare a sistemului de apă care alimentează municipiul Câmpina și intensifică programul de monitorizare a calității apei, conform reglementărilor în vigoare. Potrivit unor evaluări preliminare, străzile afectate de această decizie sunt: Drumul Taberei (de la rezervorul Mușcel, până la intersecția cu strada Voila), Voila (de la intersecția străzii Drumul Taberei până la Spitalul Voila), Silvicultorului, Buciumului, precum și Spitalul Voila. Hidro Prahova a extins măsura de restricție a consumului de apă potabilă asupra municipiului Câmpina, pentru prevenție și eliminarea oricărui risc privind starea de sănătate a populației”, se arată în comunicatul transmis de instituție.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI