Prognoza meteo: Disconfort termic accentuat în următoarele trei zile, în Bucureşti şi în 10 judeţe din sudul şi sud-estul ţării

Meteorologii au emis o nouă atenţionare Cod galben privind disconfort termic accentuat, pentru marţi, miercuri şi joi, în Capitală şi în zece judeţe din sudul şi sud-estul ţării. Totodată, până miercuri dimineaţă, este Cod galben de furtuni în 17 judeţe din Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, dar şi din Transilvania şi din zona de munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind disconfort termic ridicat, valabilă marţi, miercuri şi joi, în Bucureşti şi în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Tulcea şi Teleorman.

„Local în sudul şi sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 şi 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade”, au anunţat meteorologii.

Un alt Cod galben este valabil de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, şi vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată. Judeţele atenţionate sunt Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

„În intervalul menţionat, local la munte, în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…45 l/mp”, a transmis ANM.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.

Vremea în București

În Capitală, până miercuri, la ora 9.00, valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, cu o maximă a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge şi depăşi uşor pragul de 80 de unităţi al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă se situa în jurul a 20 de grade.

De miercuri până joi dimineaţă, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat îndeosebi în cursul după-amiezilor. Miercuri, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar joi va fi de 36…37 de grade. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 19 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil şi trecător, mai ales în cursul serilor, vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI