Iohannis, mesaj pentru familiile militarilor din Afganistan: Le mulțumesc. Nu e uşor

Președintele Klaus Iohannis a susținut, miercuri, un discurs la ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan.

Președintele României le mulțumește familiilor militarilor care au fost plecați în misiune “pentru înţelegere şi pentru sprijin”.

“Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoție și, mai ales, de recunoștință. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră, avem poate tendința să ne gândim mai degrabă la trecut. Însă eroismul și iubirea de țară sunt și astăzi printre valorile fundamentale, constitutive ale națiunii noastre și de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrificiile uriașe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operații ale Armatei noastre?

 Misiunea Forțelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărțile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară în afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe parcursul a 19 ani, peste 32.000 de militari au participat la acțiunile desfășurate în Afganistan. Sunt mii de femei și bărbați care au lăsat în țară părinți, cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în țară copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi, de care s-au despărțit o vreme pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viața în pericol.

Este un efort susținut, pe care doar oamenii devotați și curajoși sunt capabili să îl facă, și pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care ați fost implicați.

Participarea la această amplă operație militară a reprezentat și o poziționare strategică importantă a României, țara noastră așezându-se astfel alături de statele membre NATO în războiul global împotriva terorismului și demonstrând aderarea autentică la un set de valori euro-atlantice.

Totodată, România a arătat că este un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, greu încercate de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Ca urmare a angajamentelor asumate, contribuţia militară românească în cadrul acestei operaţii a crescut ulterior.

Prezenţa noastră în Afganistan ne-a adus respectul aliaților și al partenerilor de coaliţie, al comunităţii internaţionale, atât pentru decizia de a ne implica în această operaţie, cât şi pentru felul în care militarii români şi-au demonstrat profesionalismul, au cooperat cu militarii altor naţiuni şi au relaționat cu populaţia civilă din zonă.

În plan politic şi în plan militar, România şi-a respectat angajamentele asumate, rămânând în Afganistan până la îndeplinirea misiunii și retragerea forțelor NATO.

Toate acestea au fost posibile, în primul rând, datorită contribuției militarilor români, care nu doar că și-au dovedit abilitățile tehnice, rigoarea și caracterul, dar au avut de câștigat și lupta cu o climă și o zonă geografică aspre, aceste condiții făcând și mai dificile misiunile.

Însă, cu tenacitate și hotărâre, militarii noștri s-au adaptat războiului asimetric și unor proceduri în permanentă schimbare. Este o performanță care merită din plin respectul nostru.

Totodată, a fost un efort uriaş şi în ţară, pentru a forma şi pregăti contingentele, pentru a proiecta forţa la mii de kilometri, pentru a susţine logistic şi financiar mai mult de 19 ani de participare în Teatrul din Afganistan.

Dar dincolo de cifre și statistici, succesul acestei misiuni se datorează în mare parte şi susținerii din partea familiilor militarilor, rămase acasă.

Copii cu un părinte plecat în misiuni, rude care primeau cu inima strânsă fiecare știre despre evoluțiile din zonele de conflict sau care își trăiau în ţară bucuriile și dramele, fără ca militarii noştri să poată lua parte la ele, cu toții au fost parte a efortului din Afganistan.

Nu este uşor să stai cu urechea la radio, cu ochii la televizor, să tresari la fiecare semnal al telefonului sau de fiecare dată când o maşină militară opreşte în apropierea casei tale.

Tuturor acestor familii, părinţilor, soţiilor şi soţilor, fiicelor şi fiilor doresc să le mulţumesc pentru înţelegere şi pentru sprijin!

Doamnelor și domnilor,

Cu siguranță cel mai greu preț plătit de Armata României este preţul de sânge şi lacrimi pentru această misiune.

27 de militari și-au pierdut viața în Afganistan, iar alți 227 au fost răniţi, unii dintre ei cu urmări grave, care îi marchează pentru totdeauna.

Cuvintele nu pot evoca profunzimea durerii familiilor îndoliate și chinul celor care încă resimt, zi de zi, urmele lăsate de răni. Sunt cu toții în inima noastră și le rămânem pentru totdeauna recunoscători pentru sacrificiul lor, pus în slujba efortului comunității internaționale de a face lumea mai sigură.

În cei peste 19 ani de operaţii, s-au adunat și multe lecţii învăţate și, dintre toate, una cred că este cea mai importantă: lecţia solidarităţii – a solidarităţii şi a camaraderiei militare, a solidarităţii naţiunii noastre, precum și a solidarităţii internaţionale.

Mulţumesc tuturor statelor alături de care ne-am desfăşurat misiunile în Afganistan pentru sprijinul acordat, în special Statelor Unite ale Americii!

Mulţumesc, în încheiere, Armatei noastre, Jandarmeriei și Poliției Române pentru modul exemplar în care şi-au făcut datoria.

În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite  obţinute de către militarii români în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan și pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii României, am decorat astăzi un număr de 18 drapele de luptă.

Dragi militari, bine ați revenit acasă!

Ați scris istorie, sunteți eroii generațiilor noastre și suntem mândri de voi! Ne-ați arătat că dragostea de țară, spiritul de sacrificiu, curajul, abnegația și patriotismul rămân repere fundamentale ale națiunii noastre.

Sunt sentimente înalte, care i-au călăuzit pe înaintașii noștri, sunt moștenirea pe care am primit-o și pe care, prin exemplul dumneavoastră, o transmitem mai departe generațiilor viitoare.

Nu ne vom uita niciodată eroii!

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”.

La eveniment au fost rostite numele și onorurile post-mortem pentru cei 27 de militari români care au murit în Afganistan.

Defilează pe sub Arcul de Triumf detașamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operații, începând din anul 2002 și până în luna iunie a acestui an.

La ceremonia de la Arcul de Triumf participă oficiali de stat din MApN și Armata Română cât și din Guvern și Parlament.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI