Cătălin Drulă anunţă că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului de legătură între centura municipiului Oradea şi Autostrada A3

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului de legătură între centura municipiului Oradea şi Autostrada A3.

„Am luat parte azi la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia drumului care va face legătura dintre Centura Oradea (Calea Sântandrei) şi Autostrada A3 Transilvania, la Borş”, a anunţat Cătălin Drulă, pe Facebook.

El a explicat că drumul de 19 kilometri va fi construit la profil de drum expres pe 13 kilometri, iar, pe 6 kilometri, la profil de drum naţional cu 4 benzi. Acest drum va cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje şi viaducte.

Imagine

„Contractul valorează 545 de milioane de lei, prin finanţare europeană, iar ca termene avem 6 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie. Am discutat cu antreprenorul austriac şi am obţinut promisiunea acestuia că lucrările vor fi gata chiar mai repede de termenul contractual, în 2023. Legăturile centrelor urbane la reţeaua de autostrăzi sunt o prioritate pentru echipa noastră”, a conchis Drulă.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI