Malta a inclus România în zona roșie. Actele de care aveți nevoie pentru a intra în această țară

Malta a inclus România, alături de alte state, în zona roșie și solicită românilor, la intrare, dovada vaccinării, în caz contrar urmând să stea în carantină timp de 14 zile, a informat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat.

Malta intenționa inițial  să își închidă frontierele pentru persoanele nevaccinate, însă a renunțat la această măsură cu câteva ore înainte de a intra în vigoare, la presiunile Comisiei Europene.

Astfel, autoritățile malteze au decis să clasifice statele sau zonele de proveniență a persoanelor care sosesc în Republica Malta în funcție de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 în acele regiuni. Astfel, a fost stabilită o „zonă roșie”, respectiv o „zonă roșu închis”. România este inclusă, alături de alte state, în zona roșie.

Condiții pentru intrarea în Malta

Ca urmare, pentru a intra pe teritoriul Maltei, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din România, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:

formularul electronic de localizare a pasagerului (disponibil la pagina de internet: https://app.euplf.eu/#/);

formularul național maltez de localizare a pasagerului;

formularul referitor la starea sănătății (ambele documente sunt disponibile la pagina de internet: https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf 

să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta.

Chiar și în situația prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispozițiilor autorităților malteze, la un hotel ales de autorități, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;

-să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.

Ce vaccinuri sunt recunoscute în Malta

Conform informațiilor comunicate de autorități, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA):

-Pfizer-BioNTech;

-Moderna;

–Vaxzevria AstraZeneca;

-Johnson&Johnson

Acte pentru dovada vaccinării

Efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unuia dintre următoarele certificate:

-Certificatul de Vaccinare eliberat de autoritățile sanitare malteze;

-Certificatul digital european COVID (eliberat de unul dintre statele UE sau Confederația Elvețiană);

-Certificatul de Vaccinare emis de către Autoritatea Națională de Sănătate (NHS) din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;

-Certificatul de Vaccinare emis de Autoritatea Sanitară din Dubai;

-Certificatul de Vaccinare emis de autoritățile sanitare din Turcia

Cine nu trebuie să prezinte certificatul de vaccinare la sosirea în Malta

Sunt și categorii de persoane care nu au obligația de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Republica Malta, însă trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în Republica Malta.

Este vorba de:

-persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligația de a obține o autorizație scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcția de Sănătate Publică malteză;

-femeile însărcinate, cu condiția prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);

-copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani

-cetățenii maltezi sau cetățenii străini cu rezidența în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.

Sunt exceptați de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ și de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.

Autoritățile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Republica Malta să fie supuse obligației de testare la sosirea în țară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat. Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză.

MAE recomandă informarea temeinică anterior deplasării în Republica Malta prin consultarea paginii de internet: http://www.mae.ro/node/51947 și a paginilor de internet ale autorităților malteze: 

https://www.maltairport.com/covid19/arrival/ 

https://deputyprimeminister.gov.mt/en/health-promotion/covid-19/Pages/travel.aspx 

https://www.visitmalta.com/en/info/new-covid-19-updates/

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI