Dosar de contrabandă cu țigări. Aproape 100 de persoane sunt cercetate

Marți dimineață au avut loc percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări. În total au avut loc 157 de percheziții.

„În această dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 157 de percheziții, în municipiul Arad și în alte 8 județe, la un grup infracțional organizat, specializat în contrabandă cu țigarete și spălare de bani”, transmite IGPR

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, ar fi achiziționat cantități importante de țigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor în România și alte țări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani.

Țigările achiziționate din Ucraina, Republica Moldova și Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparținând unor societăți de transport, controlate de segmentul extern al grupării – cetățeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.

O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, autoritățile engleze reușind să captureze, până în prezent, țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și la sediul I.P.J. Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, 90 de persoane.

Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie (HMRC), din Ungaria (NTCA), Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și al Direcției Regionale a Vămilor Timișoara.â

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea.

De asemenea, la percheziții sunt angrenate efective ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Pitești, Craiova, Brașov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca și ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj și Caraș-Severin.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI