Percheziții: Dosar de trafic de produse toxice. Substanțe periculoase folosite în spitalele din România

Joi au loc 19 percheziții în București, Ilfov, Brașov și Dâmbovița. Verificările se desfășoară într-un dosar de trafic de produse toxice.

Conform anchetatorilor, se pare că astfel de substanțe ar fi fost folosite atât în spitale private cât și în unități spitalicești de stat.  

„Astăzi, 08.07.2021 Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează 19 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Ilfov, Brașov și Dâmbovița într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și trafic de produse sau substanțe toxice.

Din probatoriul administrat în cauză  rezultă presupunerea rezonabilă că în din anul  2017 și până în prezent, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate (reactivi chimici  și aparate medicale), precum și faptul că ar  deține, produce și pune  în circulație produse și substanțe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfășoare astfel de activități”, arată IGPR.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Reactivii chimici vizați sunt utilizați în analize de laborator, atât în unități spitalicești de stat, cât și private, existând suspiciunea că nu îndeplinesc condițiile de conformitate (termene de valabilitate și destinație).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI