Simona Halep nu ar fi avut aproape nici o șansă să  participe la Wimbledon

Dailymail scrie că jucătoarea Simona Halep ar fi avut șanse foarte mici să participe la Wimbledon anul acesta. Asta pentru că românca risca să fie obligată să se retragă din turneul de Grand Slam.

Simona Halep a stat în avion în drum spre Londra cu o persoană infectată cu Covid-19. Conform regulamentului citat de dailymail.co.uk, românca risca să fie forțată să stea în izolare și să rateze astfel turneul de la Wimbledon.

Luni, sportiva de pe locul 3 WTA a fost contactată de autorităţile sanitare britanice, care au informat-o că în avionul cu care a călătorit la Londra a fost înregistrat un caz de infectare cu noul coronavirus.

Dacă ar fi rămas pe tabloul principal, ea ar fi putut fi nevoită să se retragă şi să intre în izolare.

Aflat în izolare deja, antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a scris, marţi, pe Twitter: „În autoizolare de luni, după ce NHS Track&Trace a făcut întreg zborul nostru din 21 iunie către Marea Britanie cazuri de contact cu o persoană care a fost testată pozitiv cu Covid-19, câteva zile mai târziu. Patru teste negative în ultimele opt zile şi vaccinat cu schema completă înseamnă zero. Total dezamăgit”.

Simona Halep s-a retras de la Wimbledon pentru că nu s-a refăcut total în urma accidentării pe care a suferit-o în mai la Roma.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI