Serena Williams a abandonat la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Serena Williams a abandonat în meciul din primul tur al turneului de la Wimbledon. Sportiva face mărturisiri după decizia luată.

Serena spune că a părăsit arena centrală de la Wimbledon cu inima frântă. Aceasta a luat decizia să nu participe la o conferinţă de presă.

Sportiva a scris un mesaj pe reţelele de socializare, în care a afirmat că s-a retras cu inima frântă de pe teren.

„Cu inima frântă a trebuit să mă retrag, astăzi (n.r. – marţi), după ce m-am accidentat la piciorul drept. Dragostea şi recunoştinţa mea sunt faţă de fani şi de echipa care a făcut ca prezenţa mea pe terenul central să fie atât de plină de semnificaţie. Să simt căldura extraordinară şi sprijinul publicului, astăzi, când am intrat şi am ieşit de pe teren, a însemnat totul pentru mine”, a scris ea pe Instagram.

Serena Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 6, aflată în căutarea titlului de grand slam cu numărul 24, pentru a egala recordul deţinut de Margaret Court, a abandonat în primul tur al turneului de la Wimbledon, în meciul de marţi cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 100 WTA.

Jucătoarea americană, care va împlini 40 de ani în septembrie, de şapte ori campioană pe iarba londoneză, s-a retras la scorul de 3-3, în primul set şi a părăsit terenul în lacrimi, după o accidentare la coapsă.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI