Dan Barna către premierul Florin Cîțu: Agenţia pentru Investiţii în Sănătate va construi spitale care aparţin de Ministerul Sănătăţii

Vicepremierul Dan Barna a declarat marţi că viitoarea Agenţie pentru Investiţii în Sănătate se va ocupa de construcţia spitalelor care aparţin de Ministerul Sănătăţii.

„Se pare că a fost o neînţelegere, de asta a şi fost colega mea, Ioana Mihăilă, a clarificat care este rolul acestei agenţii. Această agenţie se va ocupa de construcţia spitalelor care aparţin de Ministerul Sănătăţii, respectiv cele trei spitale regionale şi încă alte trei spitale în ţară, nişte centre care aparţin de Ministerul Sănătăţii. Să fie foarte clar, această agenţie nu se va ocupa de construcţia spitalelor consiliilor judeţene sau municipalităţii, de spitale locale sau judeţene”, a spus Barna la Palatul Parlamentului după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a adăugat că rolul acestei agenţii este acela de a fi manager de proiect, dar nu manager de program, de finanţare, ci manager de proiect, „exact cum este un diriginte de şantier în sens mai larg”.

„Adică ceea ce nu a reuşit, din păcate, să facă Ministerul Sănătăţii. Dacă ne uităm, acele trei spitale regionale – cel mai avansat, cel de la Iaşi, are o absorbţie a fondurilor de până în 5%. E foarte clar că e nevoie de un management al proiectului de construcţie a acestor spitale ale Ministerului Sănătăţii”, a afirmat Barna.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI